FCSB, negocieri pentru un internațional român. Mihai Stoica a recunoscut tot. „Am vorbit cu agentul!”

FCSB, negocieri pentru un internațional român. Mihai Stoica a recunoscut tot. „Am vorbit cu agentul!”
  • Publicat:

FCSB a negociat pentru transferul lui Vlad Dragomir, internaționalul U21 care a participat la EURO U21 din 2019.

Mihai Stoica a dezvăluit că FCSB s-a interesat de serviciile lui Vlad Dragomir, dar fotbalistul a ales să semneze cu Pafos FC, formație care joacă în prima ligă din Cipru.

Mihai Stoica, managerul general al celor de la FCSB, a negociat cu impresarul lui Vlad Dragomir în momentul în care a rămas liber de contract, dar acesta a dorit să-l direcționeze spre Italia, la Perugia, după ce și-a încheiat înțelegerea cu Arsenal.

FCSB, negocieri cu Vlad Dragomir

Vlad Dragomir era unul dintre favoriții lui Mihai Stoica, iar acesta și-ar fi dorit să-l aducă pe fostul internațional U21 la vicecampioana României, dar acesta a ajuns în cele din urmă la Pafos FC.

„Vlad Dragomir a ajuns în Cipru. Noi i-am făcut ofertă. Agentul a preferat să-l îndrepte spre Italia, când Arsenal l-a lăsat liber. Am vorbit cu agentul lui şi i-am spus că suntem pregătiţi.

Îmi plăcea foarte mult de el. Simion joacă la echipa care a cochetat cu locul unu şi e mereu pe podium, nou promovată, şi joaca titular meci de meci.

Am văzut şi eu câteva meciuri, cred că suntem peste. Avem echipe peste Cipru, pentru că sunt foarte mulţi jucatori care sunt la final de carieră şi nu prea mai au mare chef. Dar în Cipru e viaţa frumoasă. E scumpă, dar e frumoasă”, a declarat Mihai Stoica, pentru Telekom Sport.

Vlad Dragomir a început fotbalul la Poli Timișoara, iar apoi a fost vândut pentru 115.000 de euro la Arsenal și a jucat pentru echipele U18 și U23. În august 2018 a ajuns la Perugia din postura de jucător liber de contract. A fost cumpărat după doi ani și jumătate la Virstus Entella cu 150.000 de euro.

 

Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
Continuă hegemonia! A câștigat al 13-lea titlu consecutiv și o așteaptă pe FCSB în preliminariile Champions League
Continuă hegemonia! A câștigat al 13-lea titlu consecutiv și o așteaptă pe FCSB în preliminariile Champions League
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de zero grade
Un val de frig ameninţă România. Zonele în care temperaturile au coborât deja aproape de zero grade
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Pensia infimă pe care o primește Florin Piersic de la statul român. Averea adunată și singurul lux pe care și l-a permis actorul
Pensia infimă pe care o primește Florin Piersic de la statul român. Averea adunată și singurul lux pe care și…
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!
Regulile pentru proprietarii de apartamente se schimbă complet. Legea va fi total obligatorie
Regulile pentru proprietarii de apartamente se schimbă complet. Legea va fi total obligatorie
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Piloții ucraineni folosesc tehnica periculoasă „nevăstuica sălbatică” pentru a distruge apărarea antiaeriană a Rusiei
Piloții ucraineni folosesc tehnica periculoasă „nevăstuica sălbatică” pentru a distruge apărarea antiaeriană a Rusiei
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×